Când vine vorba despre curățarea unei camere dintr-o unitate de cazare, există numeroși factori care trebuie luați în considerare. Pe de o
parte, nu putem uita că această sarcină este extrem de importantă pentru evaluarea pozitivă a cazării, odată ce clientul părăsește camera.
Atunci când oaspeţii intră în camera care le este alocată, se aşteaptă să găsească un spaţiu curat, aranjat şi dezinfectat, ca şi cum ar fi nou, prin urmare, cei care se ocupă de curăţenie trebuie să fie calificaţi în acest domeniu pentru a putea satisface aceste aşteptări. Nu trebuie omis niciun detaliu, pentru ca impresia clienţilor să fie întotdeauna bună. Pentru a curăța temeinic o cameră dintr-o unitate de cazare, este necesar să ne amintim că următorul client care intră pe ușă trebuie să aibă sentimentul că spațiul este complet nou.
Pentru a optimiza timpul, este indicat să se realizeze toate etapele în aceeași ordine. În felul acesta nu se va uita niciodată niciun colț și toate sarcinile legate de curățenie vor fi îndeplinite cu ușurință.
Știind acest lucru, este timpul să încercaţi serviciile puse la dispoziţie de către firma noastră. Înainte de aceasta, vă amintim că de această sarcină se va ocupa o echipă cu vastă experienţă în industria ospitalităţii de 4 şi 5 stele. Mai jos veţi regăsi cele 2 tipuri de servicii de curăţenie pe care vi le propunem.
Orice persoană îşi doreşte o casă curată, ordonată, care să aibă o atmosferă caldă şi primitoare. Curăţenia nu este importantă doar din punct de vedere estetic, ci şi al sănătăţii.
Acarienii, microbii, alergenii şi germenii se înmulţesc cu rapiditate într-un mediu cu praf şi mizerie, ceea ce poate duce la afecţiuni grave, precum problemele respiratorii sau boli de piele.
Pentru a evita situaţiile neplăcute, dar şi pentru a te bucura de un mediu sigur în care să te relaxezi, este important să ştii că existăm pe piaţă, nu pentru că tu nu ştii să faci curăţenie, ci pentru că timpul în ziua de astăzi este limitat. Solicitarea serviciilor unei firme de curăţenie de încredere nu înseamnă comoditate, înseamnă că poţi câştiga timp pentru tine şi familia ta, înseamnă că îi poţi ajuta pe cei mai puţin putincioşi din familia ta, fără a renunţa la timpul tău liber. Mai jos, vei regăsi cele două tipuri de servicii de curăţenie disponibile pentru locuinţa ta.
Indiferent dacă vorbim despre o locuinţă abia finalizată sau despre o modificare minoră ori majoră a casei în care deja staţi de ceva timp, puteţi fi siguri că totul va rămâne murdar la sfârşitul procesului de construcţie/renovare. Vorbim despre particule, deşeuri, pete şi praf în toate colţurile casei, ce trebuie îndepărtate pentru a vă face locuinţa confortabilă.
Deşi ştim cu toţii că activităţile de contrucţie şi renovare sunt foarte dificile şi istovitoare, acest lucru nu reprezintă o scuză pentru a nu ne bucura de o locuinţă curată. Această situaţie impune apelarea la profesionişti de la companii cu experienţă pentru curăţarea casei.
Aşadar, vă rugăm să consultaţi oferta noastră şi să nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe detalii.
© Spick and Span Cleaning – Toate drepturile rezervate